Despre noi

Comuna Chiojdu se situează în extremitatea nord-vestică a zonei etnografice Buzău la graniţa cu zona etnografică a Prahovei şi cu cea a Covasnei. Se întâlnesc, însă, şi influenţe etnografice moldoveneşti.
Din punct de vedere istoric zona se distinge încă din perioada medievală când au apărut cetăţi cum ar fi cele de la Pătîrlagele şi Buda – Cislău.
Regiunea este recunoscută prin sate străvechi de ţărani liberi – moşneni – şi ca o consecinţă a învecinării cu zona Vrancei (satele răzeşeşti). Nicolae Iorga spunea în lucrarea sa „Drumuri şi oraşe din România” că Buzăul este „… un ţinut cu moşneni, unii dintre ei urmaşi ai războinicilor din vremile de necurmate lupte” care „au pe lângă aristocraţia vechimii pământului şi pe acea a îndelungatei mânuiri a săbiei”.
În secolele XVI – XVII satele zonei Buzăului apar în documente ca sate de moşneni şi moşii boiereşti sau posesiuni bisericeşti.
În harta din 1700 a stolnicului Constantin Cantacuzino , majoritatea satelor mari ale zonei apar ca aşezări importante: Chiojdeni, Pătîrlagele etc.
Această zonă este caracterizată şi prin importante legături etnice, acest lucru fiind dovedit prin documentele din secolele XVII – XVIII ce conţin acte de vânzare, de noi danii şi întăriri de moşii (de exemplu pentru oierii români din Transilvania: Breţcanii şi Covăsnenii care coborau spre Bălţile Dunării; sau pentru moldoveni ce se stabileau în Ţara Românească).
În comuna Chiojdu îşi au originea istoricii Constantin Giurescu, Constantin C. Giurescu şi Dinu C. Giurescu despre care distinsul filolog Al. Rosetti apreciază în cartea sa „Călătorii şi portrete” că sunt urmaşii acelor „oameni tari şi înţelepţi, pricepuţi în treburile gospodăreşti şi în schimburile comerciale, care au părăsit la un moment dat uneltele păstoreşti, sapa şi plugul şi au dat ţării oameni care s-au ilustrat în diverse domenii ale ştiinţei, artei şi literelor româneşti”.
Ca tipuri de sate în această zonă enumerăm: aşezări temporare (pentru creşterea animalelor, păşunat, iernat în zonă montană şi satele răsfirate de-a lungul drumului cu tendinţă de risipire a gospodăriilor pe dealuri. Pământul ce aparţine fiecărei gospodării este divizat astfel: o parte se află în jurul casei formând curtea şi grădina gospodăriei iar o altă parte a ternului destinat culturilor şi fâneţei se găseşte în afara satului.